În contextual realităţii socio culturale curente , avem nevoie de artă şi de oameni  de artă care să ne iniţieze  şi să ne vorbească despre acest univers minunat . În acest scop, pentru prima ediție a Româneștiri am ales un grup de artişti vizionari, care s-au reunit sub numele de Apparatus 22. Despre grupul pe care l-au creat şi despre munca lor, ne-a vorbit Dragoş Olea, unul din membrii fondatori. Pasiunea cu care ne-a vorbit şi ne-a explicat ce înseamna munca lor, se transmite interlocutorului aproape viral, lăsându-ne dornici să-i descoperim şi să le explorăm universal creat de ei.

Dornici să aflăm ce înseamnă Apparatus 22, Dragoş ni-l descrie drept un ’’…colectiv de activişti poetici, întreprinzători, care lucrează in contextual artei contemporane…’’. Înfiinţat în 2011, iniţial compus din patru(4) persoane, Erika Olea, Maria Farcaş, Ioana Nemeş şi Dragoş Olea, colectivul este un rezultat după ce au lucrat împreună sub un label de modă propriu, intitulat Rozalb de Mura. Deşi manifestările lor au un caracter vădit artistic, ei nu consideră  a fi artişti, întrucât niciunul dintre ei nu are o pregătire in domeniu, dar nici nu pretind a fi. Cu toate acestea , ei au lucrat mereu în sfera artei, având chiar o organizaţie care sprijinea artişti  şi care se numeşte ADD.

Iniţial consumatori de artă, au întâlnit artişti cu potenţial şi care aveau nevoie de sprijin, astfel că , împreună cu curatorul Aurora Kiraly ( Dediu) au demarat un proiect la Galeria Nouă  din Bucureşti, care presupunea o galerie non profit, axată pe artă fotografică şi video.

Deşi initial au pornit cu idea unui test într-un timp scurt de 6 luni, experienţa a durat 4 ani, timp în care au lucrat atât cu Ioana Nemeş cât şi cu mulţi alţi artişti şi organizaţii. În cadrul proiectului demarat de ei se căuta concretizarea lucrărilor celor implicaţi în proiect. Aşa, a apărut cartea ‘’Sponsorizarea în cultură’’, scrisă de Dragoş Olea şi Creţescu Simona.

Activitatea curentă au început­-o treptat, mai întâi cu teste, căutări, tatonări, despre a căror existenţă nu au vorbit decât în momentul în care au ştiut clar care este direcţia spre care se îndreaptă. Prin urmare, în urma unor credite de încredere survenite de la oameni care îi cunoşteau şi care le cunoşteau activitatea, au început să expună, mai întâi sub forma unui performance la Vienna, care celebrează ideea de modeling şi modă ca un sistem sub aspectul identităţii dar in acelaşi timp şi critic la adresa rigorilor din modă şi modeling abordând chiar o atitudine peiorativă pe alocuri. De aici, au început noi proiecte şi au curs alte invitaţii care au constituit confirmări a faptului că se află în contextul pe care îl doreau.

Lansarea începută sub aspectul performanceului in afara graniţelor mă face să mă întreb, cum a fost privită şi primită arta lor în afara graniţelor faţă de cum e primită ea pe teritoriul României. Dragoş mi-a mărturisit că diferenţe mari nu sunt, mai ales ca publicul din România este şi el foarte’’open mind’’ cum il descrie el, cu precizarea că ar fi interesant să regăsească mai multe instituţii culturale implicate în asemenea manifestări. Din acest motiv, la momentul actual au hotărât să facă două, maxim trei proiecte tocmai pentru ca nu sunt foarte multe organizaţii şi nici galerii dispuse să promoveze asemenea manifestări.

Ei nu îşi doresc neaparat o frecvenţă crescută a proiectelor, din contră, caută sa expună doar atunci când au ceva important de zis. Totuşi, un aspect sensibil legat de publicul din România se referă la uzitarea limbii Engleze, folosind terminologie specifică ce nu ar putea fi dublată prin translare în Română.

Despre luxul de a visa

Grup de visători ce transpun în lumea concretă subiectele abordate, aşa cum au fost denumiţi şi de alte publicaţii, i-am întrebat dacă ne mai permitem astăzi luxul de a visa, iar răspunsul  a fost categoric afirmativ. ’’ Pentru orice societate este vital…încotro te duci dacă nu visezi?’’ Ideile lor deşi par critice, sunt transpuse din utopic în concret prin limbajul artistic propriu, tocmai de aceea visarea este atât de importantă, constituind combustibilul creativităţii.

Transpunerea în concret se face cu ajutorul a nenumarate materiale şi medii de lucru şi care reprezintă limbajul, expresivizarea artistică. Acestea sunt adesea testate in atelierele de lucru sub aspectul  capacităţii de expresie a materialului respectiv în contextul dorit de ei , momentan experimentând pielea ca suport de lucru, utilizarea neonului, metalului, chiar a obiectelor găsite. Materialul de transpunere nu este însă doar concret, suportul de lucru fiind adesea de fapt imaterial, Dragoş făcând referire la speranţă,  la limbaj. Din punctul lor de vedere cel mai important material plastic de transpunere este imaginaţia. Jocul lor este absolut seducător, implicându-şi interlocutorii în manifestările lor artistice prin stimularea imaginaţiei cu aportul imaginilor sugestive.

Exemplificarea în acest sens o regăsim în imaginea alăturată, intitulată ’’´The Elastic Test’’al cărei mesaj descrie o un act de performance în mers, în cadrul căreia cei trei participanţi duc lucrarea Infinite Contradictions prin oraşul instituţiei gazdă a evenimentului. Participanţii nu au voie să-şi vorbească, prin urmare negociază in linişte felul în care transportă şi îşi coordonează mişcările de la o stradă la alta,în încercarea de a găsi echilibrul perfect debalansându-se şi balansându-se constant. Participarea audienţei este un angajament atâ din punctul de vedere al emoţiei cât şi al fizicului pentru că steagul de piele este mare,greu  iar pentru a putea merge, trioul are nevoie de multă coordonare şi forţă.

Frumuseţea ideilor desprinse din dialogurile avute cu Dragoş Olea ma fac totuşi să mă întreb cât de vandabilă este arta lor, întrucât artistul are nevoie să şi vândă pentru a-şi putea continua existenţa şi munca. Am înţeles însă ca deşi  e o nişă extrem de exclusivistă, îşi are adepţii şi admiratorii ei, care contribuie prin achiziţiile făcute la continuarea activităţii lor. Creaţiile lor nu sunt nepărat estetice ci mai degrabă încărcate de masaj, ceea ce face din cumpăratorul lor un temerar cu multa maturitate conceptuală.

Munca în echipă i-a ajutat în căutările lor artistice

Munca în echipă i-a învaţat să comunice , să funcţioneze ca un întreg, stimulându-se reciproc, vorbind, sfătuindu-se şi comportându-se ca un organism de sine stătător. Căutările lor se fac atât individual cât şi colectiv, au ajuns să se cunoască şi să funcţioneze la capaitate maxima împreuna ca un tot unitar chiar dacă nu e cel mai uşor lucru, un aspect foarte atipic mediului artistic. Atipic pentru că în general artsitul crează individual şi destul de rar în cadrul unei organizaţii având inoculată ideea unicităţii nominale. Chiar întrunirile în cadrul anumitor proiecte de fac in general segvenţial.

Am vrut printre altele să ştiu dacă s-au lovit vreodata de sindromul ‘’pânzei albe/ paginii goale’’ şi mi s-a confirmat că, la fel ca în cazul tuturor creatorilor de artă, s-au lovit şi ei de acest impas pe care uneori l-au depăşit, alteori , nu. Cu toate acestea, Dragoş este de părere ca poţi rezolva orice atâta vreme cât ai timp însă tocmai timpul acela nu îl ai de cele mai multe ori.

În acest spaţiu al creativităţii nu se lovesc numai de aprecieri şi recenzii pozitive ci şi de critici, pe care le transformă însă în procese de imbunătăţire a muncii lor, din punctul lor de vedere important fiind ca arta să fie seducătoare. Să fie atracţie, nu pentru că ar fi frumoasă ci pentru că generează reacţii, care pot fi total diferite faţă de intenţia transmiţătorului. Receptorul poate privi total diferit faţa de ce s-a intenţionat si poate gasi lucruri şi concepte pe care artistul sau artiştii în cazul de fată nu le-a conceput în acelaşi mod. ’’ …mă interesează critica… ’’´spune Dragoş Olea pentru ca invită la conversaţii şi exact acesta este ceea ce îşi doresc ei să obţina de la publicul lor prin intermediul lucrărilor realizate de ei.

Printre diversele dialoguri avute cu reprezentantul Apparatus 22, am vrut să ştiu dacă exista aspecte mai puţin cunoscute, secrete ale meseriei lor. Mi-a mărturisit că sunt şi că se referă strict la căutările lor artistice. Schiţe de idei neconcretizate, lucrari actuale aflate în lucru, despre care nu vorbeşte din superstiţie, lucrări neterminate. Deşi sânt generoşi în împărtăşirea modalităţilor de lucru, preferă să îşi păstreze departe de ochii privitorilor ideile embrionare, deoarece au nevoie de maturizare şi finalitate înainte de a fi expuse în forma lor finală.

Momentan , expun la Gallleriapiu din Bologna, lucrările lor putând fi vizionate de cei interesaţi în cadrul expoziţiei orzanizate acolo. Plăcerea de a-i fi cunoscut, mi-a stârnit curiozitatea de a-i descoperi mai temeinic, de a privi mai mult spre sfera performance-ului, căutând noi informaţii şi idei pe care să le impărtăşesc, discut, dezbat împreună cu ei

Expoziţii şi manifestări culturale

La Biennale di Venezia 2013, MUMOK, Vienna (AT), BOZAR – Centre for Fine Arts, Brussels (BE), Museion, Bolzano (IT), Kunsthalle Wien (AT), Académie Royale des Beaux-Arts de Bruxelles (BE), Brukenthal Museum Contemporary Art Gallery, Sibiu (RO), Akademie Schloss Solitude, Stuttgart (DE), Contemporary Art Museum (MNAC), Bucharest (RO), KunstMuseum Linz (AT), La Triennale di Milano (IT), Loft – Servais Family Collection, Brussels (BE), TRAFO Gallery, Budapest (HU), Futura, Prague (CZ), Ujazdowski Castle – Centre for Contemporary Art, Warsaw (PL), Salonul de Proiecte, Bucharest (RO),  Onomatopee Eindhoven (NL), TIME MACHINE BIENNIAL OF CONTEMPORARY ART, D-0 ARK UNDERGROUND, Konji (BIH), Osage Foundation (Hong Kong), Progetto Diogene, Turin (IT), Closer Art Centre, Kiev (UA), CIAP, Hasselt (BE), Barriera, Turin (IT), Suprainfinit Gallery, Bucharest (RO),  GALLLERIAPIÙ, Bologna (IT), Lateral ArtSpace, Cluj (RO); performances presso MAK, Vienna (AT), Steirischer Herbst, Graz (AT), Stedelijk Museum with De Appel CP Amsterdam, (NL), Kunsthal Gent (BE), Yarat Academy, Baku (AZ), Württembergischer Kunstverein Stuttgart (DE), Drodesera Festival, Dro (IT), Villa Empain, Brussels (BE), SMAK Gent, (BE),  Kunsthal Gent (BE)

Cristina BIBOLAR
Share This