La Cosenza a avut loc o ceartă izbucnită între două familii de români care s-a soldat cu un  deznodământ mai puțin fericit. Potrivit presei locale, echipajul de carabinieri chemat în piața Valdesi pentru a liniști situația s-a văzut încercuit de membrii celor două familii. Astfel polițiștii s-au văzut atrași în mijlocul evenimentelor, ceea ce a necesitat intervenția echipajelor de susținere ale poliției locale.

În desfășurarea evenimentului unul dintre polițiști a fost tăiat la o mână având nevoie de îngriiri medicale.

Au fost arestate două dintre persoanele mai agresive care au participat la scandalul din piața Valdesi. Poliția va face cercetări suplimentare pentru a stabili de la ce a pornit scandalul precum și a lua măsurile necesare.

Share This