Denisa-Georgiana Predoi și Laura Maria Desmerean sunt două dintre cele sportivele de top ale clubului ACS Fotbal Feminin Baia Mare” care s-au transferat în Italia la echipa de fotbal feminin ASD Spezia Calcio Femminile” din orașul La Spezia. Rolul acestora este de a întari echipa locală de fotbal feminin, care deja din 2017 o are pe Adela Șerban în rolul de căpitan.

La câteva zile de la sosirea lor, Denisa și Laura au debutat deja pe 14 februarie în Campionatul Italiei, seria C, Grupa A – întregul meci putând fi urmărit prin click aici

Vă prezentăm în zilele următoare aceste excepționale jucătoare care reprezintă cu mândrie România:

Maria Adela Șerban, pe baza excepționalelor sale calitați desemnată căpitan în 2017 la ASD Spezia Calcio Femminile, evoluează pe post de apărare ca fundaș central.

Adela a început cariera în fotbal în 2001 în orasul ei natal la echipa Clujana”. În perioada 2003-2004 a participat la echipa națională de senioare a României.

În Italia de la vârsta de 19 ani, în 2007 a fost primită cu brațele deschise de marea echipă Matuziana Sanremo (antrenor Federico Belotti) unde a evoluat până în sezonul 2011-2012 când a cucerit cupa și campionatul de Serie C. Aceasta a condus la promovarea echipei în Serie B, după care s-a transferat în cadrul echipei Cuneo Calcio Femminile ASD cu care a promovat în Serie A. După evoluția sa în echipele ASD Albenga și ASD Vecchio Levanto Calcio Femminile, Adela evoluează din 2016 la ASD La Spezia Calcio Femminile, luptând pentru echipă.

Cum a început pasiunea ta pentru fotbal?

Microbul fotbalului îl am de când m-am născut. De mică jucam fotbal în parc sau în fața blocului cu băieții deoarece la Cluj încă nu existau echipe de fotbal pentru fete. La vârsta de 12 ani, care este târzie pentru a începe o carieră în fotbal, am început să mă întâlnesc în mod regulat cu alte fete pentru a juca fotbal, dar eram doar șase în total, deci echipa era prea mica pentru a putea participa la vreun campionat, pentru care de altfel nu aveam nici fonduri. Am început să evoluez într-un cadru organizat la vârsta de 14 ani, când în 2001 antrenorul Mirel Albon a selecționat întregul nostru grup, fondând astfel echipa Clujana”.

Care sunt responsabilitățile unui căpitan al unei echipe de fotbal?

Căpitanul Adela Șerban prezentând proiectul „Palla alle donne contro ogni violenza” și tricoul cu numărul național italian de telefon împotriva violenței 1522 care poate fi contactat în mod anonim și gratuit

Când ai un rol atât de important, ai o mare responsabilitate, trebuie sa fii un exemplu pentru toată echipa: atât în ceea ce privește comportamentul cât și antrenamentul, trebuie să fii un punct de referință pentru toți. Eu am considerat întotdeauna grupul ca fiind lucrul cel mai important și când am reușit să fim o echipă unită am câștigat campionate și cupe. Noi aducem această solidaritate și în câmpul social, echipa noastră participând la proiectul Palla alle donne contro ogni violenza” (Mingea la femei împotriva oricărei violențe), în cadrul căruia la fiecare două săptămâni, vineri de la ora 11 la 18, jucătoarele de la ASD Spezia Calcio Femminile sunt în această perioadă prezente în Piazza Mentana din fața Teatrului Civic din La Spezia împreuna cu Asociația Tandem pentru a strânge fonduri pentru femeile care au suferit violență, în schimbul donațiilor primindu-se tricouri, brățări și altele.

Ce a determinat ASD Spezia Calcio Femminile să aducă prin transfer pe jucătoarele Laura Desmerean și Denisa Predoi?

ASD Spezia Calcio Femminile dorește să întărească echipa cu noi jucătoare talentate. În această privință am considerat că este util ca pe de o parte, jucătoarele românce să capete experiență în Italia iar ele la rândul lor să contribuie la ranforsarea echipei pentru a crește și pentru a ajunge într-o poziție mai bună în campionat în vederea promovării în Seria B. Sunt foarte mândră să am doua coechipiere românce, este o emoție extraordinară care îmi insuflă entuziasm și incredere în reușita noastră ca echipă. Sunt foarte recunoscătoare antrenorului Iulian Szekely de la U” Olimpia Cluj, fară al cărui suport acest transfer nu s-ar fi putut realiza, pentru care îi mulțumesc foarte mult.

Rasismul este foarte des intâlnit în fotbalul masculin. Ai experimentat în Italia episoade de rasism în ceea ce te privește?

Nu m-am confruntat cu rasism în fotbal, dimpotrivă, am constatat mereu o mare bunăvoință. Fotbalul m-a ajutat foarte mult și persoanele din fotbalul feminin italian m-au făcut să mă simt ca acasă, nu m-am simțit niciodată singură în Italia. Pot spune că mulțumită fotbalului am reușit să îmi clădesc un viitor în Italia.

Care este diferența dintre fotbalul feminin și masculin atât în România cât și în Italia?  

În Italia se începe cariera fotbalistica cu școala de fotbal pentru juniori (numită în limba italiană scuola calcio”) care nu exista pe vremea copilăriei mele în România pentru fete. În Italia organizarea este diferită, băieții au mai multe posibilități pentru a se înscrie la campionate cu multe echipe, eu în schimb când am început să joc în România eram în doar în 4-5 echipe de fete, deci nu se putea dezvolta un campionat competitiv cu atât de puține echipe; în Italia în schimb campionatul are mult mai multe echipe, lucru care permite confruntarea și dezvoltarea jucătoarelor de fotbal și a echipei – pentru aceste motive, nivelul tehnic al Ligii 1 din România depășește doar cu puțin Seria C italiană.

Care este modalitatea de apropriere a unei fete către fotbal la ora actuală în România?

Fotbalul feminin este în continuă dezvoltare. După cât am văzut la Cluj, anumite asociații sportive, în colaborare cu instituțiile de invățămant, organizează câteva zile de antrenament pentru a prezenta fotbalul feminin. Cu acestă ocazie se poate participa la o selecție pentru a deveni parte a unei echipe. În Italia lucrul acesta este mult mai mediatizat prin intermediul rețelelor de socializare și prin asociațiile sportive.

Deși fotbalul feminin este în continuă dezvoltare atât în România cat și în toata lumea, incă mai există tendința unora de a ridiculiza acest sport. Persoane ca Gigi Becali dar și personalități din lumea fotbalului italian ca Felice Belloli și Carlo Tavecchio s-au exprimat în mod sexist în ceea ce privește fotbalul feminin. Cum răspunzi celor care ridiculizează fotbalul feminin?

Eu văd fotbalul feminin și fotbalul masculin ca două sporturi cu caracteristici diferite deoarece femeile nu pot avea forța și viteza bărbaților. Persoanele care se exprimă în mod sexist și ridiculizează fotbalul feminin nu văd frumusețea sportului și sufletul, pasiunea și sacrificiul fetelor care joacă fotbal deoarece spre deosebire de băieți, fetele nu au salarii dar doar decontari și din momentul în care încep o carieră în fotbal fetele trebuie să se susțină economic cu un loc de muncă.

Care sunt persoanele care ți-au influențat cariera?

Datorită antrenorului Mirel Albon am învățat ce înseamnă fotbal cu adevărat și regulile care trebuie respectate dacă vrei să fii un jucător de fotbal: seriozitate,o  mare determinare și concentrare; trebuie să ai un obiectiv și să lași problemele deoparte când joci. Mulțumită antrenorului Federico Belotti de la Matuziana Sanremo, care m-a primit cu brațele deschise și m-a ajutat  în ceea ce priveste legitimarea în cadrul echipei, am reușit să îmi dezvolt cariera fotbalistică în Italia.

Ce personalitate din lumea fotbalului te-a inspirat?

Idolul meu este Cristian Chivu, pe care îl admir dintotdeauna ca fotbalist și personalitate.

Ai vreo superstiție sau realizezi un gest anume înainte de a juca un meci?

Eu provin dintr-o familie foarte credincioasă și eu insămi sunt foarte credinciasă și întotdeauna nu uit să îmi fac semnul crucii înaintea unui meci.

Care este campionatul din cariera ta care ți-a plăcut cel mai mult?

Cel mai frumos campionat din cariera mea este acela din sezonul 2011-2012, în care am câștigat cupa în cadrul campionatului din Seria C jucam în cadrul echipei Matuziana Sanremo, antrenor Giampiero Pesante.Trecerea de la un nivel de Serie C la un nivel de Serie B a reprezentat un autentic moment de fericire și care rămâne în sufletul meu, chiar dacă au urmat și alte victorii importante, ca învingerea campionatului de Serie B cu echipa Cuneo, care a dus la intrarea în Serie A.

Ce obiective ai pentru viitor?

Având la momentul actual o vârstă destul de înaintată pentru fotbal, mi-ar face plăcere să continui pasiunea în fotbalul feminin ca antrenoare, antrenor secund sau ca team manager, având deci alte roluri importante în actuala mea echipa ASD Spezia Calcio Femminile, de care sunt foarte legată.

Ileana BUZIC și
Alexandra GHEORGHIȚOIU
Share This