Se spune că istoria se repetă, sub o altă formă și ceea ce a fost la un moment dat un eveniment unic se poate reîntoarce și lovi într-o altă circumstanță, al unui alt deceniu. Azi ne amintim de un moment ce va marca lumea românească de dinainte de primul război mondial și își va găsi o rezolvare parțială abia în anii de după terminarea acestuia. Făcând un exercițiu de imaginație ne putem închipui sfârșitul iernii anului 1907, când la vremea lui Făurar, sătui de tărăgănarea învoielii cu arendașii, țăranii din preajma Flămânzi-ului, incendiază locuința acestora și sub sloganul „Noi vrem pământ!” o mare de oameni înarmați cu furci, topoare și ciomegi se răspândesc prin tot nordul Moldovei. La presiunea marilor proprietari de pământ autoritățile trimit armata să oprească ceea ce deja amenința să devină o răscoală în adevăratul sens al cuvântului.

S-a scris enorm de mult despre Răscoala de la 1907, ba chiar a și fost glorificată de către comuniști, deși paradoxal aceștia au luat pământul înapoi urmașilor celor ce au ieșit atunci pentru el. Cu alte cuvinte, se vorbea, în perioada comunistă despre solidaritatea muncitorilor ceferiști cu țăranii, ceea ce este adevărat, dar se uita motivul pentru care s-a ieșit în stradă. Și pentru că istoria întotdeauna are ritmicitatea ei, pe 3 martie 1907 are loc prima confruntare importantă a țăranilor răsculați ajutați de muncitorii ce lucrau la depoul CFR Pașcani cu armata de atunci, iar 42 de ani mai târziu, proaspătul guvern comunist Dej, în aceeași zi de 3 martie, în cadrul unei Plenare a Partidului Unic, decretează începerea colectivizării. Așadar ieși în stradă pentru drepturi, le obții, dar puțin mai târziu te conving (cu forța) alții, că ar fi mai bine să renunți la drepturile tale. Cred că sună cunoscut pentru mulți lucrul acesta.

Revenind la ziua de 3 martie 1907, suntem la Pașcani, unde Regimentul Suceava nr 16 se găsea cantonat cu un număr mic de oameni, ca urmare a faptului că majoritatea trupei permanente se afla în concediu, fără plată, pentru economii bugetare. În ultima zi din februarie, sunt chemați de acasă cu toți gradați și soldați (inclusiv concentrații și rezerviștii) să se prezinte la regiment în ziua de 3 martie.

În noaptea de la 1 spre 2 martie, ora 12.30, conform Ordinului Brigăzii 16 Infanterie, s-au format, din soldaţii vechi şi recruţi, două companii a câte 100 de oameni. Întregul detaşament, s-a îmbarcat şi a pornit cu trenul din gară, la ora 6.15 dimineaţa, cu destinaţia Paşcani, unde a sosit la ora 8.20 a.m., punându-se la dispoziţia prefectului şi procurorului judeţului Suceava pentru a preveni agitaţia din acea localitate. Trupa s-a stabilit în cartiruirea de alarmă.. În ordinul Brigăzii se prevedea ca fiecare să aibă asupra sa câte 10 cartuşe de război şi 5 de manevră. Cartuşele de război să fie ţinute în ladă de cartuşe şi să nu fie distribuite oamenilor decât atunci când comandantul detașamentului va judeca necesar şi nu se va face uz de ele decât atunci când siguranţa trupei şi viaţa locuitorilor va fi ameninţată.

Ajunși la Pașcani li se comunică că moșia Ruginoasa, aflată în apropiere este devastată și sunt chemați în ajutor. La Ruginoasa sunt arestați 15 persoane considerate căpeteniile răscoalei, după cum au fost indicați de către primar și arendaș. După interogarea acestora de către procuror, cei 15 sunt trimiși la Pașcani cu 12 soldați de escortă.

La sosirea în gara Paşcani, în momentul când s-a oprit trenul, circa 400 de  ţărani preveniți aşteptau la capătul peronului şi au năvălit cu ciomegele asupra vagoanelor ocupate de soldaţi cu scopul de a elibera pe cei 15 arestaţi. Soldaţii, neputând debarca din cauza loviturilor de ciomege, au început să tragă focuri oarbe, pentru a-i îndepărta puţin de uşile vagoanelor. Tot în acest timp, ofiţerii ce se aflau într-un vagon de clasa I au sărit repede jos şi, cu revolverele şi săbiile în mână, au înlesnit debarcarea trupei care, punând baioneta la armă, au respins pe răzvrătiţi din interiorul gării, rănind uşor cu un cartuş de revolver pe un lucrător de la atelierul de căi ferate. Doi arestaţi, ce în această învălmăşeală reuşiseră să scape, au fost prinşi înainte de a se amesteca printre mulţime şi închişi cu toţii într-un vagon în jurul căruia s-a stabilit o gardă

Impresionant este și faptul că soldații ce luptau nu aveau încălțăminte, nici curele de armă sau port-baionete. Consemnările din registrele Armatei de la aceea vreme spun că au fost mobilizați 3400 de persoane dar echipament necesar era doar pentru 2500.

Momentul 1907 a fost ultima mare răscoală țărănească din Europa la 6 secole distanță de Jacqueria franceză și la un secol distanță de la răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan.

Cât despre colectivizare, în mare parte tot cu Armata s-a făcut; aceasta fiind sprijinită de politrucii de partid. Efectele colectivizării se văd încă și azi în lumea rurală, iar cei ce au refuzat să își dea agoniseala de o viață (pământ și vite) la colectiv sunt prea puțin amintiți. Istoria cerne fin și dens marile revolte și frământări ale acestui popor.

Și până mâine cu siguranță că nu veți uitați vorba poetului nostru național Mihai Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate!/Vreme trece, vreme vine.„

Alexandru PETROVICI
Share This