Seara trecută, în centrul istoric al localității Cortale, a izbucnit un incendiu într-o cabană veche cu două etaje, precizează presa locală. Detașamentele de pompieri din Lamezia Terme, cel din Catanzaro precum și un detașament de voluntari din Girifalco au intervenit pentru stingerea incendiului imobilului care figura ca nelocuit.

În realitate imobilul era locuit abuziv de un cetățean român care a fost găsit semi inconștient pe podea, într-un local alăturat celui incendiat. Acesta a fost dat în grija personalului sanitar al  Serviciului Sanitar de Urgență.

În timpul operațiunilor de stingere al incendiului au fost găsite 9 butelii cu gpl, care au fost depozitate în siguranță, la fața locului sosind și carabinierii pentru a face constatările de rigoare.

Share This