În fosta școală din localitatea San Quirico va fi construit un centru cultural socio-educațional. Inițiativa este opera parohiei ortodoxe române Santa Pelagia Martire din Montecatini Terme, care a înaintat o cerere către administrația municipală din Pescia pentru concesionarea utilizării proprietății. Conform surselor locale, proiectul de management prezentat de comunitatea ortodoxă prevede o investiție de aproximativ o sută de mii de euro.

Parohia ortodoxă din Montecatini Terme s-a implicat și pe parcursul anului 2020, în cel mai dificil moment al pandemiei și al stării de urgență în Italia. Astfel Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Pelaghia Martira” din Montecatini Terme și voluntarii ei au distribuit peste 3 tone de alimente persoanelor nevoiașe din provincia Pistoia.

Acțiunile caritabile, eforturile și solidaritatea bisericii și ale voluntarilor ei în timpul stării de urgență n-au trecut neobservate. Pe 5 august 2020 primarul din Pescia, Oreste Giurlani, a premiat contribuția adusă de Parohia „Sfânta Pelaghia Martira” persoanelor aflate în dificultate în acea perioadă de pandemie și nu numai.

Remarcabil, de asemenea, faptul că aceasta nu a fost prima dată în care conaționalilor noștri le-au fost recunoscute de către autoritățile locale eforturile făcute pentru sprijinul comunității.

Share This