La 16 martie 1821, Tudor Vladimirescu se afla la porțile Bucureștiului și transmite către poporul din capitală și nu numai cel de-al doilea mesaj programatic: Proclamația către Bucureșteni. Acest document are la bază cererile formulate anterior prin Proclamația de la Padeș din același an. La rândul său documentul adresat bucureștenilor va sta la baza altuia mult mai cunoscut, Cererile norodului românesc, prin care Tudor Vladimirescu cheamă la lupta antiotomană. Vă reamintesc că este perioada domniilor fanariote, cu domnitori schimbați după voia sultanului și după punga familiei celui ce susținea pe respectivul. Epoca fanariotă, a domnitorilor aleși dintre familiile de vază grecești din cartierul Fanar din Constantinopol a debutat în 1711 este una marcată de schimbări dese de conducere, de declin a familiilor de boieri autohtoni, dar și de grave abuzuri la adresa oamenilor simpli. Singura consolare a noastră ca români, în urma domniilor fanariote, este că țările române nu au fost provincii otomane în sensul strict al cuvântului, dar s-au aflat la cheremul sultanului căruia i se plăteau sume de bani uriașe, plus oameni pentru armata otomană.

O dată cu Revoluția neizbutită a lui Tudor Vladimirescu se deschide calea pentru momentul 1848 în țările române, iar efectele acestei revoluții vor lua final undeva în 1877, o dată cu războiul de independență.

Cu maximă exactitate, nu se cunoaşte nici data și nici locul naşterii. Cel mai probabil a văzut lumina zilei în satul Vladimiri din Gorj, în jurul anului 1780. De mic a rămas orfan de tată, Constantin, supranumit Ursu, rămânând în grija mamei, pe numele ei Ana Bondoc din Vladimiri. Familia sa era una de moşneni, deci de mici proprietari de pământ. A crescut în casele boierului Glogoveanu din Craiova, împreună cu fiul acestuia. Fire întreprinzătoare, Tudor reuşeşte până la vârsta de 30-35 de ani să strângă o însemnată avere, în special ca urmare a negoţului cu vite şi porci, dar şi cu cereale.. Vladimirescu deţinea câteva moşii la Cerneţi, Cloşani, Purcari, Topolniţa, Baia de Aramă El este ctitorul bisericii din Prejna şi a început construirea altui lăcaş la Cloşani. Avea o cârciumă şi câteva mori de apă. Oamenii lui sau el însuşi mergeau la Pesta, Viena sau la sud de Dunăre. Tudor ştia greacă, rusă şi germană.

În timpul războiului ruso-turc (1806-1812), participă ca voluntar în armata ţaristă alături de pandurii săi din zona Olteniei, remarcându-se prin curaj şi pricepere. Va obţine gradul de locotenent, precum şi ordinul „Vladimir”, clasa a III-a. De aici, relaţiile bune pe care le va menţine cu autorităţile ruseşti, mai ales că, potrivit unui document din 1815, el era chiar „sudit” rus, adică locuitor al Ţării Româneşti, dar aflat sub protecţia unei puteri străine, în această calitate beneficiind de anumite facilităţi fiscale şi jurisdicţionale. Între 1814-1815, îl regăsim pe Tudor la Viena, chiar în timpul desfăşurării celebrului Congres menit să reconfigureze harta Europei, după înfrângerea lui Napoleon. Venise pentru a-i rezolva nişte afaceri protectorului său, N. Glogoveanu. Din păcate, tot din această perioadă datează şi răcirea relaţiilor cu acesta, vinovat în ochii lui Tudor de comiterea unei nedreptăţi în legătură cu arenda unei moșii.

Tudor Vladimirescu era bine văzut de către cei trei mari boieri ai Ţării Româneşti, Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu,care îi dau pe 15 ianuarie 1821 o împuternicire să declanşeze acţiunea militară:„Fiindcă este să se facă obştescul folos neamului creştinesc şi patriei noastre, drept aceea ca nişte buni şi credincioşi fraţi creştini toţi şi iubitori neamului, pe dumneata sluger Teodore te-am ales să ridici norodul în arme şi să urmezi precum eşti povăţuit”. Poveţele, evident, urmau să vină pe parcurs de la semnatarii împuternicirii.

Întorcându-ne la momentul Proclamației către bucureșteni, Tudor Vladimirescu explică motivele revoluției sale : « Pricinile care m-au silit a apuca armele, sunt: pierderea privilegiurilor noastre și jafurile cele nesuferite care le pătimea frații noștri. » La 21 martie va intra în București, pentru ca în următoarele zile să-și așeze tabăra militară pe platoul de lângă Mănăstirea Cotroceni, lăsând garnizoane de panduri și la mănăstirile Mihai Voda, Antim și la Mitropolie.

Continuarea poveștii despre Tudor Vladimirescu o veți putea citi în perioada următoare

Tot astăzi este Ajunul Alexiilor, moment declanșator pentru practicile tradiționale de luptă împotriva dăunătorilor  ce își fac simțită prezența o dată cu sosirea primăverii. Din păcate în ultimii ani, numărul insectelor scade îngrijorător, ca urmare a pesticidelor folosite tot mai ds în agricultură. Iar o apocalipsă a insectelor, care favorizează polenizarea plantelor, va atrage cu siguranță o apocalipsă a umanității.

Și până mâine cu siguranță că nu veți uita vorba poetului nostru național Mihai Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate!/Vreme trece, vreme vine.”

Alexandru PETROVICI
Share This