O zi obișnuită de muncă în calendarul arhaic al poporului român. După atâtea sărbători era cazul ca oamenii să și lucreze ogorul căci primăvara deja își spusese cuvântul și soarele începea să stea mai mult pe cer. Imediat ne apropiem de ziua Echinoxului de primăvară, moment cu o semnificație aparte și pentru românii vechi. Dar azi vorbim despre lucruri mult mai prozaice și mai apropiate de realitatea din zilele noastre.

Ziua paşaportului românesc, marcată la 19 martie, aminteşte de data la care, în anul 1912, regele Carol I a promulgat, prin Înaltul Decret Regal nr. 1758, prima lege modernă referitoare la paşapoarte, denumită „Lege asupra paşapoartelor”.

Potrivit acesteia, „Paşapoartele se emit în numele regelui (ce vremuri) şi se liberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi”. Paşapoartele, emise în numele regelui, erau de forma unei cărţi mici, de dimensiunile 9 cm/13 cm, fiind „compuse din 20 de pagini numerotate”. Fiecare pagină a paşaportului avea „un fond încadrat, compus cu motive naţionale, în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă stema ţării şi cuvântul ‘ROMÂNIA’, iar dedesubt cuvântul ‘PASPORT’ „. Cu toate că paşapoartele erau documente individuale de călătorie în străinătate, acestea cuprindeau şi o rubrică dedicată însoţitorilor, în care puteau figura, pe lângă titular, soţia, soţul şi copiii minori.

Documentul de călătorie românesc fusese menţionat, pentru prima dată, în 1830, în Regulamentul Organic în Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova, când s-a recunoscut libertatea românilor de a călători peste graniţele Dunării şi ale Imperiului Habsburgic. Prin legea din 1912, însă, statul român introducea primele principii generale pentru paşapoarte şi pentru trecerea frontierei.

Ulterior, au fost introduse paşapoartele diplomatice (în 1920), paşapoartele de serviciu (în 1941) şi paşapoartele colective. Potrivit site-ului Direcţiei Generale de Paşapoarte  paşapoartele de serviciu se distingeau printr-o tehnică specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea un efect de evantai. Dacă în acele vremuri autorităţile se confruntau cu documente de călătorie „plăsmuite, drese ori prefăcute”, transformările economice şi politice care s-au succedat cu rapiditate la nivel european au determinat şi o creştere a infracţionalităţii în acest domeniu.

Însă cea mai neagră perioadă a eliberării pașapoartelor a fost perioada comunistă. Nu oricine putea obține pașaportul (care astăzi este un drept fundamental al oricărui cetățean). Pe lângă faptul că aveai nevoie de un dosar de cadre curat (origini sănătoase – muncitor sau țăran cooperator plus pilele și relațiile de rigoare). Plecarea în străinătate în acei ani venea la pachet cu memoriul scris pe care trebuia să îl depui la întoarcere organelor Securității în care trebuia să povestești pe unde ai fost, cu cine te-ai întâlnit în străinătate și mai ales să spui despre restul grupului cu care ai fost plecat în excursie. Erau numeroase cazurile în care obțineai pașaportul doar dacă interveneau rude déjà aflate în străinătate cu sume de bani substanțiale, caz în care după ce obțineai documentul de călătorie, nu te mai întorceai în România.

Prevenirea falsificării paşapoartelor a determinat adoptarea unor măsuri la nivel european pentru creşterea gradului de siguranţă al documentului de călătorie, astfel că, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptat „Regulamentul (CE) 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele de securitate şi datele biometrice în paşapoartele şi documentele de călătorie emise de statele membre”, act obligatoriu ce asigură implementarea unor măsuri unitare pe întreg teritoriul UE. În conformitate cu acest regulament, România, în calitate de stat membru, a introdus paşapoartele electronice, emise începând cu data de 31 decembrie 2008. În prezent, activitatea în acest domeniu este reglementată de Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare

Și până mâine cu siguranță că nu veți uita vorba poetului nostru național Mihai Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate!/Vreme trece, vreme vine.”

Alexandru PETROVICI
Share This