Doi români,  soră și frate,  respectiv 25 și 28 de ani,  au fost condamnați de către Tribunalul din Brescia la 5 ani de închisoare,  deoarece s-a descoperit a fi același modus operandi ca episodul din Ianurie 2019 din Montechiari.

Victima din Montechiari, chemat ca martor la Tribunalul din Brescia,  a povestit cum o tânără,  în vârstă de 25 de ani,  cerând indicații stradale și chiar făcându-i avansuri,  a reușit să-i scoată Rolex-ul de la mână și să plece în goană pe jos. Până ca victima să se dezmeticească de ceea ce s-a întâmplat, fata s-a urcat în mașina în care fratele o aștepta, și cu care au reușit să fugă.
Bărbatul s-a adresat Poliției Locale,  care a descoperit că mașina aparținea unei alte persoane.
După puțin timp, episodul s-a repetat cu o femeie mai în vârstă în Milano de data aceasta.

Cei doi frați români la momentul actual sunt căutați deoarece au reușit să fugă de la arestul la domiciliu,  deși nu aveau un domiciliu stabil.

Share This