Într-o zi de 22 martie cu un secol și ceva în urmă avea loc în casa fraților Lumiere prima proiecție cinematografică, într-un cadru privat, la care au asistat doar prieteni și membrii familiei celor doi. Filmul reprezenta îmbulzeala cu care ieșeau de la serviciu muncitorii de la fabrica tatălui lor, industriașul Antoine Lumiere. Pelicula dura aproape un minut, dar uimea asistența, care nu mai văzuse niciodată scene reale în mișcare, proiectate pe un perete.

Invenția nu era deloc întâmplătoare. Frații Lumiere lucraseră la ea câțiva ani, iar înaintea lor, Thomas Edison concepuse deja un aparat pentru vizionat imagini în mișcare, kinetoscopul, o cutie în care putea privi o singură persoană. Aparatul fraților Lumiere era un mare pas înainte, întrucât permitea proiecția filmului mai întâi pe un prete, iar ulterior pe o pânză, la care putea privi o întreagă asistență.

Reprezentația din aceea zi a fost de fapt un test. Frații Lumiere vroiau să se lămurească cu privire la efectul invenției lor, pentru a îndrăzni să pregătească în viitor o reprezentație publică. Iar acest lucru s-a întâmplat câteva luni mai târziu, când  a avut loc la 28 decembrie a aceluiași an, în pezența unui număr de 33 de spectatori, care au plătit pentru prima oară un bilet de intrare la cinema: un franc. Proiecția a avut loc în salonul indian al Grand Café din Paris iar cei prezenți au putut urmări nouă filmulețe sub forma unui buletin de știri. Ulterior la cele nouă filmulețe s-a adăugat și un al zecelea reprezentând intrarea trenului într-o gară.

Prima proiecție cinematografică a avut loc în România, câteva luni mai târziu în 1896, în clădirea care adăpostea ziarul L’Independance Roumaine, pe calea Victoriei la București. Locul nu mai există astăzi, dar o plăcuță de marmură semnalizează trecătorilor clădirea. Filmul care a stârnit cea mai mare emoție în sală la București ca și la Paris a fost intrarea trenului în gară. Chiar înainte de a fi prezentată proiecţia, oamenii au fost avertizaţi că urmează să vadă „înaintând un tren adevărat în mărime naturală, cu locomotiva în cap, care fumegă pe coş şi azvârle scântei de foc“.  Mai mult de atât, cei care au luat parte la această proiecţie au fost avertizaţi că totul va părea atât de real încât vor avea impresia că fac şi ei parte din peisaj. Oamenii au fost de-a dreptul fascinaţi de proiecţie şi cu greu putea să înţelagă cum a fost posibil ca „o cutie“ să ţină în interior şi să proiecteze imagini din realitate. Uşor-uşor, fascinaţia pentru aceste proiecţii a început să crească şi oamenii se îngrămădeau să vadă imagini filmate.

Iar primul film integral românesc, cu sonor a fost realizat undeva prin anii 30 și se numea: Bing-Bang. Acesta prezenta povestea unor șomeri din perioada interbelică iar în rolurile principale se aflau un cuplu excellent de comedieni ai vremii Nicolae Stoe și Vasile Vasilache. Filmul era realizat integral de cei doi iar coloanal sonoră aparține lui Iulian Gartenberg-Argani.

Cinematograful românesc ca și cel mondial au evoluat enorm dar e important să ne amintim că românii au fost printre primii care au putut vedea minunea fraților Lumiere care a dat naștere celei de-a șapta arte.

Și până mâine cu siguranță că nu veți uita vorba poetului nostru național Mihai Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate!/Vreme trece, vreme vine.”

Alexandru PETROVICI
Share This