” Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Dacă nici așa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască să fie acoperit prin import.” Fragmentul, cu siguranță că este necunoscut multora și reprezintă doar punctul de pornire al procesului de distrugere a agriculturii românești postbelice. Iar începând din acel moment putem vorbi de o continuă degradare a valorilor tradiționale specifice țăranului, modern spus fermierului, român.

Într-o zi de 23 martie cu 76 de ani în urmă avea loc reforma agricolă postbelică; toate terenurile mai mari de 50 de hectare erau distribuite țăranilor nevoiași sau celor ce au luptat în războiul ce doar se încheiase. Până aici, nimic rău. Împroprietărirea țăranilor a fost unul dintre cele mai vechi deziderate ale diverselor guverne ale României moderne. Să ne amintim de exemplul lui Cuza, care a secularizat pământurile mănăstirești și anul următor a înfăptuit prima reformă agrară, înlăturând obligațiile feudale a zilelor de clacă făcute în folosul boierilor dar și împroprietărind cu pământ țărănimea. A urmat reforma agrară din 1921, când pentru a răsplăti efortul de război al ostașilor, regele Ferdinand a luat decizia alocării de pământ, expropriind suprafețele arendate de la 100 de hectare în sus. Iar în 1945, proaspătul guvern  „ de largă concentrare democratică„ a se citi comunist pentru a câștiga simpatia și voturile în primul rând ale țăranilor a expropriat și suprafețele de teren mai mari de 50 de hectare de pământ. Și totuși de ce reformele anterioare sunt pozitive iar cea efectuată de comuniști este una cu impact negativ ce se vede și astăzi în economie. Reforma agrară din 1945, dincolo de faptul că a fost o înșelătorie a aceluiași guvern comunist, pentru că doar 4 ani mai târziu, cei ce au primit pământul au fost nevoiți să îl de-a înapoi statului, fapt care a marcat colectivizarea agriculturii, așadar acest act a marcat și fărâmițarea puternică a proprietății rurale conducând la tipul de agricultură de subzistență practicată pe scară largă în România, în ziua de azi.

În urma reformei agrare a lui Ferdinand din 1921, numărul contribuabililor din agricultură au crescut constant până în 1937, întrucât majoritatea fermelor aveau suprafețe de până în 500 de hectare. Chiar și astăzi, studii moderne de economie agrară demonstrează că pentru a închide un ciclu de producție agricolă pe profit, suprafața de teren cultivată trebuie să fie între 100 și 500 de hectare. Exact situația în care se aflau peste 9500 de exploatații agricole în 1937.

Din păcate falsa reformă agrară din 1945 a adus prejudicii imense întrucât degeaba ai 10 hectare și nu ai unelte sau mijloace cu care să le lucrezi. Și de aici cooperativizarea pe model sovietic. Iar cei ce s-au opus cooperativizării au plătit cu viața sau cu ani mulți de temniță grea sau Canal pentru pământul promis, primit și furat din nou.

Iar dacă reformele postdecembriste credeți că au făcut prea mare bine uitați-vă la ce fructe și legume cumpărăm din magazine. În rare cazuri sunt românești, iar acelea provin de obicei de pe suprafețe mari de pământ. Așadar dacă visați la agricultură profitabilă, nu vă bucurați de un hectar ci încercați să creșteți suprafața pentru a fi sustenabil și profitabil pe termen lung.

Și până mâine cu siguranță că nu veți uita vorba poetului nostru național Mihai Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate!/Vreme trece, vreme vine.”

Alexandru PETROVICI
Share This