Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România acordă, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală un sprijin financiar pentru instalarea tinerilor fermieri din diaspora. Pentru sesiunea de depunere de proiecte din 2021 au fost alocate 20 milioane de euro, cu finanțare 100% nerambursabilă. Sprijinul acordat tânărului fermier este în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole.

Pot beneficia de acest sprijin tinerii cetățeni români (cu vârsta de până la 40 de ani inclusiv) cu reședința curentă într-unul din Statele Membre ale Uniunii Europene sau state terțe UE, care fie au lucrat în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară, fie au absolvit studii în aceste domenii. Printre posibilele investiții a se realiza se numără : retehnologizarea fermelor, preluarea integrală a mai multor exploatații cu valoare economică mică, dezvoltarea unei ferme de subzistență, plantarea soiurilor autohtone/creșterea raselor de origine, creșterea nivelului de calificare în domeniul agricol, adaptarea fermelor la standarde de calitate și de protecție a mediului.

Sesiunea din 2021, adresată tinerilor din diaspora, introduce o serie de simplificări față de sesiunea anterioară! Pentru mai multe informații puteți consulta site-ul https://afir.info/

Share This