Multe lacrimi a purtat pe apele sale Prutul în ultimele două sute de ani și prea puțini sunt cei care s-au aplecat asupra chestiunii reîntregirii Basarabiei la România. Poate părea utopic că după atâția ani de dominație rusească încă sufletul basarabeanului este puternic conectat la filonul românesc. Alipită Imperiului Țarist în 1812, pământul românesc dintre Prut și Nistru a revenit într-o zi de 27 martie la patria mamă, prin voința colectivă a patrioților români de la Chișinău care au votat în favoarea Unirii cu România. Scurtă a fost această Unire căci în 1940 oamenii acestui pământ precum și cei din Bucovina de Nord și Ținutul Herței au fost din nou abandonați rușilor. În continuare spiritele sunt destul de încinse la Chișinău când se discută parcursul pro-european al Republicii Moldova, nu puțini fiind cei ce visează încă la perioada sovietică când făceau parte din lagărul comunist rusesc. Iar din păcate situația nu este prea grozavă nici în zonele locuite de români din Bucovina de Nord, unde politica de deznaționalizare a Ucrainei funcționează în tihnă, fără vreun comentariu din partea Bucureștiului.

La 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România mi-aș fi dorit să putem vorbi de un singur stat românesc, angajat pe calea proeuropeană. Dar morile zeilor macină fin și cine știe ce surpriză plăcută ne rezervă anii ce vor veni.

Un semnal pozitiv transmitem și noi cei implicați în proiectul Româneștiri.com reflectând în paginile noastre știri și reportaje de interes pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Ca și în 1918, sunt convins că un rol important îl poate juca Biserica Ortodoxă dar și intelectualii români. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.  Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi sub stăpânire străină.

Din păcate cei ce au susținut Unirea din 1918 vor ajunge o dată cu instalarea regimului comunist din România să facă ani grei de temniță la Sighetu Marmației, la Aiud, la Canal. Mulți dintre acești oameni bravi au și murit în infernul lagărelor comuniste.

Și cred că până mâine, cu siguranță, că nu veți uita vorba poetului nostru național Mihai Eminescu: „Toate-s vechi și nouă toate!/Vreme trece, vreme vine.”

Alexandru PETROVICI
Share This