Academii și societăți literare au tot apărut încă de la finele secolului al XVII-lea pe tot cuprinsul spațiului românesc – la București (1689), Iași (1707), Brașov (1821), Cernăuți (1862) –, însă ele erau văzute mai degrabă ca instituții școlare și mai puțin ca un forum care să adune cele mai importante personalități culturale ale României pentru a promova cultura, istoria și identitatea românească.  Bazele Academiei Române, în sensul modern de azi au fost puse la 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română dar numele sub care este cunoscută azi l-a căpătat abia la 30 martie 1879, la 2 ani de obținerea independenței de stat. O țară independentă avea nevoie și de un for de știință și cultură pe măsură.

Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice.  De altfel cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor.

Instituția a fost creată la început ca o societate națională enciclopedică, dar germenii unui proiect de țară au existat de la început. Ideea de a reuni într-un forum cultural la București a liderilor culturali de pe tot cuprinsul spațiului locuit de români a urmărit crearea unui identități și a unei unități cultural, fapt ce s-a împlinit în 1918. De altfel membrii fondatori ai Academiei au fost selectați din toate ținuturile locuite de români printre acestea numărându-se Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, A.T. Laurian, Vicențiu Babeș, George Barițiu, C.A. Rosetti. În prezent sunt 181 de membri, aleși pe viață.

Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite din plin. Astfel, au fost excluşi din Academie 98 de membri titulari, corespondenţi şi de onoare, consideraţi, datorită gândirii, operei şi convingerilor lor politice, drept neadaptabili noilor orientări ale culturii şi ostili regimului comunist. Epurări s-au făcut şi în rândurile cercetătorilor din institutele Academiei. Totodată, proprietăţile Academiei au fost şi ele supuse naţionalizării. Ulterior, Academia a fost deposedată, adesea fără formele legale elementare, de unele colecţii de documente, monede, piese arheologice şi opere de artă, transferate abuziv altor instituţii şi recuperate parţial după 1989.

Alexandru PETROVICI
Share This