Week-end-ul s-a încheiat cu bucurie pentru echipa de fotbal Fiorentina Under 18,  cu scorul de 4 la 3,  contra Genoa, care a reușit așadar să ajungă la 13 puncte în clasament. Star-ul zilei a fost tânărul român, Andrei David, care a reușit în minutul 8 să egaleze cu echipa adversă,  după ce în minutul 4 era în avantaj mulțumită lui Sahli, iar apoi urmând tripleta învingătoarea a lui Andrei, unul la minutul 56, apoi la 79 și la minutul 81. De altfel, cu câteva zile înainte, a reușit să marcheze la minutul 95 și să aducă victoria contra echipei Roma.

Joe Barone l-a complimentat pe tânărul român și a amintit cum a început totul în 2012,  atunci când l-a văzut pentru prima oară,  când a știut că va putea avea o carieră de succes,  considerându-l pe  Andrei ”dotat de o tehnică superioară tuturor colegilor de aceeași vârstă”.   Anul următor l-a dus pentru un timp de 6 luni la Scandicci, dar ulterior, când a fost văzut de Fiorentina, ”l-a vrut imediat pentru că a rămas impresionată”, povestește Barone.

Andrei David și-a început cariera la Juniorul București și a ajuns în Italia la vârsta de 10 ani mulțumită managerului Virgil Colfescu, ceea ce amintește de Briliantul Fiorentinei, Adrian Mutu,  idolul tânărului David. Colfescu are încredere deoarece ”Andrei are toate bazele pentru a deveni un jucător important”.

Share This