Comunitatea din provincia Salerno este în stare de șoc, deoarece la începutul acestei săptămâni,  au ”asistat” la două sinucideri consecutive. La primele ore ale dimineții în localitatea Giffoni Valle Piana, a fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat. Potrivit ziarului local, tânărul în vârstă de 29 de ani, G.F., care suferea de tulburări psihice, a lăsat o scrisoare de rămas bun, ulterior a mers cu mașina lăngă dealul din apropierea castelului Terravecchia, unde a strâns ramuri și frunze, și-a vărsat benzină pe tot corpul și s-a aruncat în focul pregătit. Probabil suferința tânărului era cauzată de decesul mamei, care a avut loc cu puțin timp în urmă.

Câteva ore mai târziu, în localitatea Pagliarone, în Montecorvino Pugliano, o altă sinucidere: de data aceasta a fost găsit spânzurat un român în vârstă de 53 de ani. Bărbatul a fost găsit de propriul frate în apartamentul în care cei doi locuiau și se pare că românul, profitând de faptul că fratele său era plecat, a acționat de unul singur. Se pare că bărbatul căzuse într-o depresie în urma pierderii locului de muncă. Ambele localități salentine au fost zguduite de cele întâmplate la doar câteva ore distanță.

Share This