Azi Nea Mărin, Amza Pellea, ar fi împlinit 90 de ani. O vârstă onorabilă la care cu siguranță că ar fi continuat să ne cucerească cu imensul său talent actoricesc. Un oltean hâtru şi unul dintre cei mai mari actori de teatru şi film ai României, Amza Pella a impresionat prin forţa pe care a dat-o unor personaje precum Nea Mărin sau Mihai Viteazul. Amza Pellea a rămas în amintirea colegilor şi a celor care l-au admirat drept un actor şi un om fără cusur, bun, luminos, cu o forţă interioră impresionantă.

Născut în Băilești, localitate pe care a făcut-o faimoasă prin scheciurile sale , Amza Pellea a ajuns actor dintr-o întâmplare. Pe când lucra la uzina electrică din Craiova, a descoperit un afiş care anunţa ultima zi a probelor eliminatorii pentru examenul de la IATC, secţia cinematografie, iar el s-a prezentat din curiozitate, ca să se intereseze despre soarta unei prietene care dăduse examen la secţia actorie. Însă membrii comisiei i-au pus lui câteva întrebări, apoi i-au dat un exerciţiu de actorie, şi i-au cerut adresa. L-au declarat admis la probele eliminatorii, apoi i-au dat calificativul „admis” la examenul final. În facultate a avut doi profesori excepţionali – Mihai Popescu şi Alexandru Finţi, iar aboslvirea institutului s-a produs în anul 1956.

Trebuie spusă că, încă de pe băncile liceului, tânărul venit din Băileşti obişnuia să spună colegilor din clasă poante de la el din sat, obţinând apoi şi simpatia colegilor de la facultate, cu ticurile verbale şi cu întâmplările „olteneşti“. Nu se gândise niciodată să creeze un personaj până când unul dintre colegii de cămin care lucra la radio i-a propus să spună monoloagele la microfon. „Eu m-am dus cu inima îndoită, ca sa fiu sincer. Mă gândeam că ele au efect într-un cadru restrâns. M-am dus, ei au primit nişte scrisori, şi aşa au început apoi emisiunile la televizor“, povestea Amza Pellea într-un interviu din anul 1981. Iar de la Radio în programul Revelionului la Televiziune a fost doar un pas. Generații întregi au râs la poantele sale, oneste, neaoșe, pline de umor autentic;

În anul 1958 a cunoscut-o, la Craiova, pe Domnica Policrat, cu care s-a căsătorit, din dragostea lor născându-se, la 29 ianuarie 1962, Oana Pellea, ajunsă şi ea o actriţă de mare succes, un talent absolut remarcabil al scenei.

În film, Amza Pellea a impresionat prin rolurile magistrale ale unor personaje istorice – Mihai Viteazul sau Decebal iar  printre succesele sale cinematografice se află Neamul Șoimăreștilor – în 1965, Haiducii – în 1966, Mihai Viteazul – în 1971, Atunci i-am condamnat pe toți la moarte – în 1972, Ciprian Porumbescu – în 1973, Ecaterina Teodoroiu – în 1978, Nea Mărin miliardar – în 1979 sau Cucerirea Angliei – în 1982.

Și am să închei cu cuvintele lui Mihai Viteazul (Amza Pellea) : “ O viață avem români și o cinste ! Deșteptați-vă, căci am dormit destul ! “

Alexandru PETROVICI
Share This