În urmă cu 564 de ani își începea domnia Ștefan cel Mare în Moldova. Fiul lui Bogdan al II-lea (1449-1451) şi al soţiei sale Oltea, Ștefan s-a născut cel mai probabil în anul 1438. După moartea tatălui său, Ştefan s-a refugiat în Transilvania stăpânită de către Iancu de Hunedoara, unde s-a familiarizat cu tacticile militare ale acestuia, care îmbinau elemente de artă militară din estul, centrul şi apusul Europei. Cu o forţă militară pusă la dispoziţie de către Vlad Ţepeș, la care s-au adăugat partizanii săi din sudul Moldovei, Ştefan cel Mare l-a învins pe Petru Aron la Doljeşti (Dolheşti), cucerind tronul Moldovei pe data de 12 aprilie 1457. Două zile mai târziu pe 14 aprilie era încoronat domn iar pentru următoarea jumătate de secol a condus voievodatul Moldovei. La înscăunare a găsit o ţară sărăcită, sfâşiată de luptele dintre diverşii pretendenţi la domnia Moldovei, o ţară ce plătea tribut turcilor începând cu anul 1456.

Ştefan cel Mare a eliminat tendinţele marii boierimi de anarhie şi de nesupunere faţă de puterea centrală, a favorizat consolidarea economică a ţărănimi libere (răzeşii), a încurajat clasa negustorească şi legăturile comerciale externe. În plus, a acordat o atenţie aparte structurilor militare tradiţionale ale ţării („oastea cea mică” – structură militară permanentă, şi „oastea cea mare” – chemată numai în caz de atac extern), susţinând introducerea unei discipline mai riguroase şi ameliorarea dotării. Măsurile sale militare au vizat şi întărirea capacităţii defensive a ţării, prin consolidarea şi modernizarea cetăţilor Hotin, Tighina, Soroca, Chilia, Cetatea Albă, Suceava, Neamţ, Crăciuna.

Una dintre cele mai frecvente întrebări legate de domnia sa este legată de numărul de mănăstiri construite de Ștefan cel Mare. Ei bine istorii nu au reușit să se pună de acord cu exactitate asupra acestui aspect. Tradiția vorbește de un număr de 40 de lăcașuri sfinte, pentru 30 dintre acestea existând date certe de identificare. De la 21 dintre ele s-au păstrat pisaniile.

Ritmul de construcție a fost diferit de-a lungul domniei. Din întreaga perioadă 1457-1486 este cunoscută cu certitudine o singură ctitorie – Mănăstirea Putna; în schimb, din anii 1486-1504 datează 19 ctitorii domnești și două boierești, construite și câte două în același an. Este, desigur, greu de crezut că în răstimpul 1457-1486 Ștefan a ridicat numai o mănăstire și că nici unul dintre boierii săi nu a făcut vreo biserică. Dar este la fel de greu de crezut că orice urmă a lor a dispărut cu desăvârșire.

Prosperitatea economică a ţării i-a permis lui Ştefan cel Mare punerea în aplicare a unei politici de construire a unor edificii religioase, cu important rol cultural-artistic, dar şi militar. Acest fapt este considerat realizarea cea mai perenă a domniei voievodului moldovean. Epoca lui Ştefan cel Mare rămâne una de referinţă în istoria artei moldoveneşti, deoarece atunci se pun bazele aşa-numitului „stil moldovenesc” în arhitectura şi pictura religioasă. Arta iconografică din perioada ştefaniană este ilustrată de frescele din biserica de la Lujeni (astăzi Ucraina), Dolheşti, Bălineşti, Sf. Nicolae din Rădăuţi, Pătrăuţi, Voroneţ şi Sf. Ilie.

 Alexandru PETROVICI

 

Share This