Întregul adevăr despre clanul Borgia a rămas prins undeva între legendele născute în jurul unor fapte cumplite și datele istorice, de multe ori incomplete.  De necontestat până în zilele noastre i-a rămas, totuși, imaginea diabolică ce a străbătut secolele, imagine construită pe lacunele istoriei,  întreținută de literatură și artă, și care a transformat-o pe Lucrezia Borgia, pentru eternitate, în simbolul feminin al răului absolut.

Lucrezia Borgia s-a născut, la 18 aprilie 1480, ca fiică nelegitimă a Cardinalului Rodrigo Borgia și a amantei sale, Vannozza Cattanei. Singura fata dintre cei patru frați (Juan, Cesare și Jofre) era preferata tatălui său și se bucura pe deplin de atenția și răsfățul familiei. Fără să fie o  mare frumusețe, Lucrezia deținea totuși, caracteristicile fizice foarte apreciate de înalta societate a acelor vremuri: păr bogat, blond și forme voluptuoase.

Până la vârsta de 11 ani fusese logodită oficial de două ori, dar de fiecare dată tatăl său a anulat logodna. După înscăunarea lui Rodrigo Borgia ca Papa Alexandru al VI-lea, acesta a decis să-și căsătorească fiica cu Giovanni Sforza, pentru a-și întări alianța cu una dintre cele mai puternice familii din Milano. Căsătoria a fost încheiată inițial numai în acte. Lucrezia fiind prea tânără, ea urma să locuiască un timp, până la sosirea la Roma a soțului ei, într-un palat de lângă Vatican, împreună cu noua amantă a Papei, Giulia Farnesse. Papa Alexandru își facilita astfel accesul în dormitorul Giuliei, sub pretextul că-și vizitează fiica.

Noi jocuri politice au făcut ca, în scurt timp, prezența lui Giovanni Sforza să nu mai fie dorită la curtea papală. Lucrezia era încântată să scape de un soț plictisitor, iar Alexandru și Cesare erau nerăbdători să aranjeze un alt mariaj profitabil pentru Lucrezia. Papa Alexandru, tatăl Lucreziei, a apelat la unchiul lui Giovanni, Cardinalul Ascanio Sforza, pentru a-și convinge nepotul să accepte divorțul. S-a ajuns până acolo încât lui Giovanni i s-a propus să-și dovedească bărbăția și să se culce cu Lucrezia sub privirile membrilor familiilor Borgia și Sforza. Giovanni a refuzat, așa cum toți se așteptau, nu înainte de a contraataca, aruncând asupra soției sale acuzații că ar fi întreținut relații incestuoase cu frații și cu tatăl ei.

În urma acestui incident, Papa a considerat căsătoria fiicei sale neconsumată și, pentru a o putea anula, i-a oferit fostului ginere dreptul de a rămâne cu toată zestrea. Pe de altă parte, capul familiei Sforza îl amenința pe Giovanni cu renegarea, dacă acesta refuza propunerea Papei. Prins între interesele celor doua puternice clanuri, Giovanni a semnat, fără martori, o declarație de impotență și actele de anulare a căsătoriei.

În timp ce i se negocia divorțul, Lucrezia s-a retras într-o mănăstire din apropierea Romei, iar singurul mod prin care ținea legătura cu tatăl ei în tot acest exil erau mesajele trimise prin intermediul unui tânăr călugăr, Perotto. Șase luni mai târziu, deși însărcinată, Lucrezia participa la o ceremonie în care judecători ai Vaticanului atestau că ea este „intactă“, adica virgină. Giovanni Sforza și-a depus atunci, obligat fiind, mărturia finală ce atesta acest fapt și, după toată această înscenare grosolană, divorțul s-a declarat finalizat.

Cesare, descoperind sarcina surorii sale, a fost cuprins de furie. Bănuit că ar fi tatăl copilului, călugărul Perotto, înjunghiat de Cesare, a reușit să scape cu viața din atac, dar, aruncat apoi în închisoare, a murit după câteva zile. Anunțul oficial a fost că Perotto a căzut, din greșeală, în Tibru. Dar, o dată cu cadavrul acestuia, în râu a mai fost găsit și corpul menajerei Lucreziei, bănuită că ar fi facilitat întâlnirile romantice dintre cei doi.

Al doilea soț a fost mai puțin norocos decât primul, sfârșind asasinat de către unul dintre servitorii lui Cesare, fratele Lucreziei. Prințul Alfonso de Aragon, al doilea soț al Lucreziei a pierdut rapid sprijinul Papei Alexandru, căzând victimă intrigilor de la curtea papală.

Un an mai târziu, Papa Alexandru al VI-lea, ocupat cu administrarea noilor provincii câștigate în lupta cu Federigo, Rege de Napoli și tatăl lui Alfonso, a lăsat toate îndatoririle de la Vatican pe mâinile fiicei sale. Lucrezia Borgia, la numai 21 de ani, a devenit capul Adunării Creștine. În scurt timp, Cesare a făcut o nouă selecție pentru soț al Lucreziei. Alesul a fost Ducele de Ferrara. Ducele avea 24 de ani, era văduv, fără copii și era partida perfectă pentru Lucrezia. Ducele de Ferrarra a acceptat mariajul în schimbul zestrei imense și a scutirii de la taxele papale.

Noul soț era un bărbat puternic și tăcut, pasionat de arme, de muzică, și fascinat de noua sa soție. La fel de încântată de noul ei soț, Lucrezia promitea să devină o soție devotată și o mamă model. Și a și fost, în bună parte. După ce i-a dăruit patru copii prințului de Ferrara, a fost suspectată că trăiește o aventură cu un cunoscut poet de curte, Pietro Bembo.

După nașterea celui de-al cincilea copil al Ducelui de Ferrara, copil care a murit la scurt timp după naștere, Lucrezia Borgia a contractat febră puerperală și a murit, pe 24 iunie 1519. Nu împlinise 39 de ani.

Alexandru PETROVICI
Share This