Aproape 100 de ani pentru prințul consort. Mereu un pas în spatele iubitei sale soții, de meserie regină, dar întotdeauna binedispus. Bănuit că ar fi alergat după toate femeile (scriitoarea Daphne De Maurier, actrița Anna Massey, contesa de Westmoreland, sunt doar câteva  dintre presupusele amante) cu siguranță a iubit una singură, cea cu care a fost căsătorit 73 de ani, împărțind bucurii și dureri, văzând împreună născându-se fii, nepoții și strănepoții.

O viață deloc banală cea a lui Philip Mountbatten și o carieră care – în afara meritelor pentru o căsnicie foarte bună – a colecționat multe titluri, plecând de la cel de nobil grec decăzut, pentru a ajunge, nici mai mult nici mai puțin, la cel de Zeu (da, era considerat un zeu de un trib din Oceanul Pacific, care îl venera) peste cea de Lord Mare Amiral, baron, conte, duce, prinț, maiestate reală, dar niciodată rege. Dar însăși a fi „doar” soțul reginei a fost, probabil, mai mult decât a munci.

A fost un adevărat părinte pentru toți englezii, chiar dacă era născut în Grecia, la Corfu, pe o masă de bucătărie.

Educat în Franța și Anglia, în venele sale curgea sânge grecesc, german, rus și englez.

Surorile sale au fost toate apropiate nazismului (Sophie, una dintre ele, împreună cu soțul ei ofițer SS, îl frecventau pe Hitler), mama mistică, filantroapă, internată de mai multe ori în ospiciu.

Avea o legătură importantă cu România, mai ales cu vărul său Mihai I de România, cu care se juca în copilărie (mama lui Mihai, Elena, și Philip erau veri: Constantin I al Greciei și Andrei al Greciei). Philip a avut o viață mai ușoară în timp ce Mihai mai puțin, dar a fost pentru puțin timp rege.

Mai bine un comod prinț consort pentru toată viața sau mai bine, chiar și pentru puțin timp, clătinându-se, rege?

Philip este și nașul moștenitoarei tronului României, prințesa Margareta, „custodele coroanei României”, care în aceste zile a avut cuvinte de condoleanță pentru moartea vărului său, numindu-l „figură părintească”, care – se spune în declarația oficială – a susținut-o mereu în timpul studiilor.

În rest sunt bine știute și alte legături între familia regală engleză și România. Prințul Charles, fiul lui Philip, a făcut numeroase călătorii în România, a fost patronul a două asociații românești și a cumpărat diverse proprietăți în Transilvania, de exemplu la Viscri, o frumoasă localitate lângă Sighișoara. Charles se lăuda chiar că ar avea descendență din Vlad al III-lea al Valahiei, mai bine cunoscut ca Dracula.

Se pare chiar că, după Revoluție, lui Charles i s-ar fi oferit coroana de rege al României dar că acesta ar fi refuzat-o.

Și cine știe dacă nu cumva, prințul Philip, descendent din Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, o nobilă familie germană, nu ar avea și vreo picătură de sânge german în comun cu actualul prinț (pardon, președinte: cu toți acești oameni puternici se face confuzie), al României, Klaus Werner Iohannis, care a transmis de asemenea condoleanțe reginei Elisabetha, pentru moartea prințului Philip.

Philip era faimos pentru numeroasele și legendarele gafe, probabil multe dintre ele făcute în mod intenționat nicidecum inconștient, cu acea atitudine disprețuitoare a celui care știe că își poate permite să spună orice fel de prostie fără a avea consecințe.

Pentru aceleași gafe făcute de alții victimele ar fi răspuns judecându-l pe autor ca fiind drept un ticălos ignorant și lipsit de respect. Dar câți au curajul să numească educația proastă sau prejudecățile unui prinț cu adevăratul lor nume, în loc să se prefacă considerându-le doar francheță și umorism?

Felul său „incorect politic” se apropia de multe ori, în mod deschis, rasismului față de alte popoare.

Câteva exemple:

„Nu ești aici de mult timp, încă nu ai burtă”, adresată unui englez aflat în Ungaria.

„Dați-mi o bere, nu contează de care, bere să fie!”, când premierul italian Giuliano Amato i-a oferit cele mai bune vinuri italiane, la o cină la Roma.

„Cum reușești să ții oamenii locului suficient timp departe de alcool ca să treacă testul?”, unui instructor auto din Oban, Scoția.

„Obișnuiți încă să aruncați cu lăncii?” unui patron aborigen australian în timpul unei vizite.

„Ești femeie, nu-i așa?” În Kenya după ce a acceptat darul unei femei locale.

„Parcă ar fi fost realizat de un indian.” privind un vechi tablou electric într-o fabrică aproape de Edinburg.

Vă întrebați poate ce credea cu adevărat prințul Philip despre România și români?

Căutând printre gafele sale am găsit una care ne-ar putea da o idee utilă. În 2010, la Premiul Internațional „Duke of Edinburg”, care premiază tinerii care se disting pentru studii și activități extrașcolare, premiind o tânără care îi spunea că a făcut voluntariat într-un orfelinat din România, prințul Philip i-a răspuns: „Oh yes, there’s a lot of orphanages in Romania – they must breed them”. Adică: „Ei, da! Sunt multe orfelinate în România (românii) îi fac evident să se înmulțească (orfanii).

Pentru a clarifica ideea, verbul folosit de Philip, „to breed” se referă la împerecherea pentru reproducerea animalelor.

Cu multe omagii de la prințul gafelor, Philip, regelui Mihai și tuturor românilor.

Share This