De mai bine de trei secole și jumătate omenirea continuă să fie fascinată de unul dintre cele mai cunoscute instrumente muzicale: pianul. Apreciat în egală măsură atât de profesioniști cât și de profani, istoria pianului este legată de Italia, ca de altfel tot ce ține de frumos și bun gust. Considerat un instrument versatil, care poate surprinde acorduri care pot fi redate de o întreagă orchestră, pianul joacă un rol esențial în toate partiturile muzicale indiferent de genul muzical. Deja de la jumătatea secolului al XIX-lea pianul se regăsea la loc de cinste în orice casă aparținând elitei atât din Europa cât și din America. Iar începând de la Mozart încoace, partiturile pentru pian fie solo, fie cu orchestră, se află în mijlocul a tot ceea ce înseamnă muzică vestică.

Primul pian a fost inventat aproape în totalitate, undeva la începutul secolului al XVIII-lea de către Bartolomeo Cristofori. Inventatorul italian s-a născut la Padova în 1655 într-o zi de 4 mai, iar creația vieții sale, se va numi în epocă cembalo a martelletti  (clavecin cu ciocănele). Într-o perioadă în care marii seniori ai zilei aveau colecții impresionante de instrumente muzicale rare, Bartolomeo Cristofori a reușit să inventeze noul instrument, în vremea când se afla la Florența, la curtea princiară a lui Ferdinand de Medici.

Strămoșul pianului purta diferite denumiri, clavecin, harpsicord și nu de puține ori se întâmpla ca acesta să se deterioreze foarte ușor.

Au supraviețuit inventatorului trei instrumente ale sale, din care unul se află la Muzeul Instrumentelor Muzicale de la Roma, iar celelalte două în colecțiile muzeelor Metropolitan ( New York) și la Leipzig. Sunetul pianelor inițiale diferă substanțial de cel din ziua de azi, datorită în primul rând corzilor mult mai subțiri și a ciocănelelor puternice de atunci, comparativ cu cele ale pianului modern.

Ca o mică delectare în fața unei săptămâni de muncă noi, puteți asculta pe cea mai rapidă pianistă din lume, Yuja Wang, cunoscută interpretă de muzică clasică cu o piesă din Rimsky-Korsakov – “Zborul bondarului”.

 Alexandru PETROVICI
Share This