Ziua de 9 Mai are pentru români o triplă semnificaţie. Este Ziua Independenţei de Stat, proclamată în 1877, se sărbătoreşte victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, dar şi Ziua Europei.

La 9 Mai 1877, Adunarea Deputaţilor proclama independenţa de stat a ţării, deschizându-i naţiunii române drumul spre recunoaştere internaţională. 9 Mai este şi ziua în care se marchează capitularea Germaniei naziste în faţa trupelor aliate şi sfârşitul razboiului în Europa. Este sărbătorită astăzi în cele mai multe ţări din estul Europei şi în România, în timp ce în Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în unele părţi din Germania, Ziua Victoriei este sărbătorită pe 8 mai.

În fine, pe 9 Mai este serbată şi Ziua Europei, pentru a marca declaraţia istorică din 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru înlăturarea rivalităţilor istorice dintre cele două state. Declaraţia Schuman a stat la baza construcţiei Europei Unite.

Alexandru PETROVICI

 

Share This