De Paștele Blajinilor sau al Rohmanilor se crede că sufletele morților sunt libere și de aceea în vechime, ca și acum, în unele case, gospodinele preparau diferite bucate pe care ulterior le împărțeau pe la vecini, cu credința că morții numai în această zi pot gusta din mâncărurile proaspăt pregătite. Se spune că cine nu serbează și nu dă morților de pomană, aceștia vor veni noaptea în vis și le vor cere.

Legat de Blajini există mai multe povești și una dintre ele spune că aceștia au fost oameni buni în ochii lui Dumnezeu. Și că în dragostea lor pentru Mântuitor au mai postit o săptămână, peste cele șapte săptămâni ale Postului Mare. O altă legendă spune că Blajinii sunt un fel de creștini care fie au fost luați robi, fie s-au înstrăinat de restul creștinilor așa că nu mai știu rostul sărbătorilor. O altă poveste vorbește despre faptul că cei mai persecutați creștini, imediat după Învierea lui Iisus, erau cei din satul Blajini. Ei s-au așezat pe malul unei ape, sub o muchie de deal, părăsindu-și satul de frica persecuțiilor și pentru că nu aveau preot nu știau cum pică sărbătorile și mai ales vremea Paștelui. Văzând o dată venind pe apă coji de ouă roșii și-au dat seama că în altă parte creștinii sărbătoresc Învierea Domnului. Și-au văruit casele, au început să se pregătească și au ajuns într-o zi de luni. De atunci prima luni după Săptămâna luminată se sărbătorește Paștele Blajinilor sau al Rohmanilor.

Tot în prima luni după Paște pomenim Mătcălăul care este considerat fratele mai mic al Paștelui. Acesta este o ființă parte omenească și parte îngerească, un tânăr frumos și nemuritor, care umblă prin lume, dar pe care oamenii nu îl mai pot vedea din cauza răutății lumești. În Banat, la cununie se cântă: Mătcălău, Mătcălău/roagă-te la Dumnezeu/să ne ferească de rău/că și noi cât om trăi/în tot anul te-om cinsti/.

Tot cu ocazia Paștelui Blajinilor, ouăle roșii se dau de-a dura pe iarbă, pentru Blajini. Se spune că firimiturile de mâncare căzute pe jos în această zi sau stropii de apă, nu sunt irosiți, ci constituie hrana celor morți de moarte năpraznică.

Fetele se legau surori la 13-14 ani, angajându-se să iasă împreună la horă, să coasă împreună cămășile noi pentru Paște și să aibă încredere una în cealaltă. Acestea mergeau la un pom înflorit și făceau cununi de flori din acel pom pe care o purtau pe cap, apoi luându-se de mână ocolesc pomul respectiv spunându-și jurământul. După acest ritual, care are o vechime chiar din matriarhat, coroana era aruncată în apă sau peste casă.

Alexandru PETROVICI
Share This