Zilele trecute a fost arestat un cetățean român, care a fost prins în flagrant în timp ce scoatea banii de pe un card furat. Tânărul în vârstă de 24 de ani a fost prins de Carabinierii din Chiavari, în timp ce scotea bani de la un ATM. El a atras atenția prin faptul că a ieșit cu mult peste orarul impus în această perioadă de pandemie. Când agenții au ajuns, tânărul avea în mână 500 de euro abia scoși și cardul care aparținea unui cetățean italian. Carabinierii au decis să perchiziționeze și mașina tânărului român, unde au găsit încă un card aparținând aceluiași italian, în vârstă de 66 de ani din Sestri Levante. Documentele acestuia îi fuseseră furate cu o seară în urmă.

Potrivit ziarului local, cetățeanul român a fost arestat miercuri dimineața, iar banii și cardurile au fost sechestrate și vor ajunge în mâinile proprietarului legitim.

 

Share This