Probabil că veți citi cu mare uimire titlul pastilei de azi și veți încerca să deslușiți care este legătura dintre senzuala dansatoare Josephine Baker și Bucureștii anilor 20 și 30. Ei bine, născută într-o zi de 03 iunie, Josephine Baker a fost în perioada interbelică una dintre cele mai cunoscute dansatoare din întreaga lume.

În luna mai din anul 1928, Constantin Tănase, celebrul comic și proprietar de teatru din Bucureștiul interbelic, era la Londra unde a văzut un show al cântăreței și dansatoarei Josephine Baker. Aceasta avea 22 de ani și cucerise deja marile orașe ale Europei.

Tănase avea de zece ani teatrul Cărăbuș, ce ajunsese la fel de celebru în tot Bucureștiul, cu spectatori fideli și spectacole tot mai fastuoase și îndrăgite. Inspirat din realitățile vremii, teatrul de revistă a fost singurul ce mai atrăgea atunci publicul. În căutare de noutăți pentru show-uri cât mai originale și cu bani la dispoziție, Tănase a invitat-o la București pe Josephine, Sirena tropicelor, cum i se mai spunea, după titlul primului film în care a jucat.

Cu toate că știa că va plăti o avere, Tănase mai știa că publicul bucureștean va fi cucerit și investiția va fi una cât se poate de bună. Tot atunci, a angajat și 16 „girls” din Londra pentru a le învăța dansurile moderne pe balerinele din București.

Reîntors la Cărăbuș, a început pregătiri intense pentru spectacole cum nu a mai pomenit Bucureștiul. A reînnoit scena teatrului – după multe ploi și zăpezi, aceasta se șubrezise rău.

Înainte de data sosirii lui Josephine, făcea repetiții la o feerie muzicală, Negru pe alb, creată special pentru dansatoarea americană.

În cartea Tănase, este povestit episodul venirii la București a cântăreței și felul în care a fost primită de bucureșteni.

„Când Tănase, împreună cu întreg ansamblul Cărăbușui și cu foarte mulți curioși umpleau peronul Gării de Nord, în așteptarea Josephinei Baker, cerul începuse să se acopere de nori. Dacă și în această stagiune ar fi plouat zile în șir, paguba ar fi fost de nesuportat, întrucât artista primea cel mai mare onorariu plătit la noi unui artist, cu excepția lui Șaliapin (Feodor Chaliapin/Șaliapin, unul din cei mai renumiți cântăreți de operă din prima jumătate a secolului al XX-lea) și Michel Fleta (Miguel Fleta, tenor spaniol). Tănase s-a gândit, pentru orice eventualitate, să închiriere și sala Eforiei, unde ar fi urmat să aibă loc spectacolele pe vreme de ploaie. Nimerită idee, pentru că Josephine a jucat mai mult la Eforie…”

Când a coborât din tren, Josephine a fost așteptată cu mii de flori, însă se pare că nu i-au fost de ajuns. „În mașină, cu Tănase și Marilena Bodescu, cântăreața s-a arătat surprinsă și încântată de pitorescul țigăncilor florărese. De câteva ori Tănase – îngrijorat și cu ochii la cer – a fost nevoit să oprească mașina pentru ca Josephine să se mai aprovizioneze cu flori, pentru care avea se pare o adevărată pasiune”.

La repetițiile ce au urmat, nimic nu părea să-i fie pe plac. „La primele repetiții, vestita artistă se arată nervoasă, pusă pe ceartă; îl repede pe dirijor, pe electricianul care manipulează reflectoarele, pe cine se nimerește; dar totul se sfârșește cu pupături, cu râsete, cu prietenie.”    În timpul liber, diva Baker s-a plimbat pe calea Victoriei cu o trăsură trasă de un struț, spre uimirea trecătorilor și bucuria tinerilor.

Dansatoarea care a adus charlestonul în Europa a fost primită cu simpatie de publicul bucureștean, pe care l-a încântat cu aparițiile ei strălucitoare și vocea ce imita diferite instrumente muzica exotice.

Josephine a revenit în România după mai bine de 40 de ani, în 1970, când a fost invitată la Cerbul de Aur.

A fost prima persoană de culoare care a devenit faimoasă în lume ca dansatoare și tot prima care a jucat într-un film important. Supranumită și Perla neagră sau Zeița creolă, Josephine Baker, născută în America, a fost dansatoare, un simbol al anilor ’20, participantă la război și o activistă neobosită pentru drepturile civile.

Alexandru PETROVICI

 

Share This