Citatele sale fac carieră pe Facebook iar numele său este sinonim cu omul savant, bun cunoscător al istoriei poporului român. Nicolae Iorga s-a născut într-o zi de 5 iunie a anului 1871 iar pe parcursul celor 69 de ani de viață a scris peste 1000 de volume și peste 12 755 de articole științifice și politice. O performanță greu de egalat chiar și în ziua de astăzi.

Un spirit enciclopedist, istoric de formaţie, cu studii la Iaşi, Leipzig, Berlin, Paris. La Iaşi a absolvit Universitatea într/un singur an cu diploma ”Magna cum laudae”. Doctoratul îl obţine la 23 de ani, odată cu intrarea în Academia Română. Critic literar, documentarist, dramaturg, poet, memorialist, om politic(parlamentar, ministru, prim ministru), un parcurs de viață extraordinar.

Câteva dintre publicaţiile mai importante: ”Studii şi documente cu privire la istoria românilor” – 25 de volume, ”Istoria Imperiului Otoman” – cinci volume, apărută în germană, ”Istoria românilor”  – 10 volume. Ca literat, Iorga a scris poezii şi drame cu conţinut istoric : ”Învierea lui Ștefan cel Mare”, ”Tudor Vladimirescu”, ”Sfântul Francisc din Asisi”, volume memorialistice ”Oameni care au fost”, ”O viaţă de om, aşa cum a fost”. Ca istoric literar a publicat ”Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea”,”Istoria literaturii religioase”, ”Istoria literaturii româneşti contemporane”

Activitatea politică a început-o de tânăr ca şi co-fondator al Partidului Naţionalist Democratic, opţiunea sa fiind bazată pe solidaritate naţională. Ministru de interne, prim ministru între 1931 – 1932, consilier regal, parlamentar, funcţii politice în care însă nu a excelat ca politician, ci ca om de ştiinţă, savant.

Nicolae Iorga rămâne una dintre personalităţile marcante ale culturii noastre naţionale. Din nefericire a sfârşit tragic într-o societate puţin înţelegătoare cu respectul şi valoarea cuvenite, fiind asasinat de către un grup de legionari în toamna anului 1940.

La 27 noiembrie 1940, profesorul se găsea în biroul său din vila de la Sinaia, unde lucra. La ora 17:30, uşa de la camera doamnei Ecaterina Iorga s-a deschis şi 3 persoane au barat uşa, iar alte 4 persoane se găseau în camera alăturată. Era „Poliţia legionară a capitalei”, care venise să-l ridice pe profesorul Iorga, „pentru un interogatoriu”.

A doua zi, la 28 noiembrie 1940, corpul profesorului Iorga a fost găsit fără viaţă, într-un şanţ de pe şoseaua Ploieşti-Strejnic, la 1 km de Strejnic, pe partea dreaptă a şoselei, pe mirişte, la o distanţă de 15 m de şosea, de către gardianul public Petre Zamfir. Fusese împuşcat, iar lângă cadavru s-au găsit nouă tuburi de cartuşe.

Numeroase personalităţi istorice au concluzionat că a fost „cea mai odioasă crimă de la tăierea capului lui Miron Costin încoace”. Autorii asasinatului au fost identificaţi ca fiind Ion Tucan (secretar general al Institutului Naţional al Cooperaţiei), Ştefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ştefan Iacobete (şofer INC) şi Tudor Dacu (informator al Poliţiei Legionare).

Din nefericire, în aceeaşi zi, a fost asasinat şi economistul Virgil Madgearu, în pădurea Snagov, ulterior fiind descoperit faptul că, cele două personalităţi fusueseră transportate în locurile în care îşi găsiseră tragicul sfârşit, cu aceeaşi maşină. Tot atunci au fost fuseseră asasinaţi alţi 64 de înalţi demnitari ai statului din perioada regimului carlist.

Iorga a conferenţiat în marile universităţii ale lumii şi a fost ales membru a zeci de academii şi instituţii specifice de peste hotare (Paris, Roma, Oxford, Lisabona, Stockholm, Praga, Aleger, Santiago de Chile etc.).

Moartea lui Iorga a generat consternare și a cutremurat comunitatea academică. După aflarea veștii asasinării sale, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Nicolae Iorga s-a bucurat în străinătate de mare popularitate fiind omagiat de zeci de universitaţi din Europa cu titlul de ”doctor honoris causa” ; așa a putut să şi înfiinţeze lăcaşe de cultură românească : Școala română din Paris, Academia Română de la Roma, iar în ţară : Institutul de Studii Est Europene, Institutul de istorie Universală, Universitatea populară de la Vălenii de Munte.

Alexandru PETROVICI

 

Share This