Bălțatele se serbează în ajun de Ispas (de Înălțare) și reprezintă o sărbătoare tradițională , ținută în două segmente diferite de timp. Unii sărbătoreau până la amiaza zilei, alții după amiaza ajunului Înălțării. Practic în săptămâna de dinainte de Rusalii (Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea) miercuri se postea iar vineri se mânca de dulce. Se spune că în aceste zile, se pasc vitele pe câmp printre holde, ca să fie frumoase tot anul.

Cu siguranță, rădăcinile sărbătorii sunt precreștine, provenind chiar din perioada matriarhatului, dacă avem în vedere terminologia feminină adoptată. În seara de dinainte de Ispas, se culege leuștean proaspăt, se taie și se pune în casă pe la porți, pe la ferestre, la uși, contra strigoilor. Leuștean este o altă plantă cu valențe magice, precum usturoiul, care este utilizat în același scop, în noaptea Sfântului Andrei. De Bălțate, se înfrumusețează casele cu flori, se bat vitele cu leuștean (similar cu gestul preotului de sfințire a casei cu buchetul de busuioc) ca acestea să fie sănătoase și ferite de tot felul de boli.

Se cântă cu buciumele, pentru ca fermecătoarele sau bălțatele să nu ia laptele vitelor și mana câmpului. Tulnicul sau buciumul este un instrument muzical, specific zonelor de deal și montane, regăsit în mod frecvent înainte prin satele românești. Acesta era folosit pentru a semnaliza potențialele conflicte militare dar și pentru a facilita comunicarea în perioada veche.

Se spune că cine muncește de Bălțate întreaga zi, aceea persoană va întâmpina probleme cu recolta din acel an sau chiar animalele sale vor fi atacate de lupi. Se spune că în această zi, singura activitate permisă, este culegerea buruienilor de leac de către femei. Noaptea se culegeau flori de alun care se spune că înfloresc și se scutură doar în această noapte. Acestea erau folosite de către îndrăgostiți care credeau că prepararea lor într-un anume fel îi va ajuta să rămână cu persoana iubită mereu. Tot în noapte de Bălțate, de Ajun de Ispas, oamenii dormeau sub cerul liber, la umbra unei sălcii sau alun, considerând că dacă au vreo boală aceasta va fi preluată de către arbore.

În noaptea de dinaintea Înălțării oamenii bolnavi se duc acolo unde crește frasinul având cu ei o oală nouă. Se culcă la umbra copacului iar oala o lasă lângă ei. Dimineața, dacă oala va avea frunze verzi și flori, omul se va însănătoși, iar de vor găsi frunze uscate sau chiar pământ, omul crede că va muri în curând. Frasinul este un arbore cu proprietăți magice, recunoscut ca atare încă din perioada dacilor și a celților.

Din studiile medicale recente s-a observat că frasinul are efecte analgezice, antiinflamatoare, antimicrobiale și antivirale, antioxidante, imunomodulatoare, ajută la vindecarea rănilor externe și previne atacurile fotodinamice. Având importante efecte laxative, diuretice și depurative, regăsim frunzele de frasin în multe infuzii de plante și tincturi destinate curelor de slăbire și combaterii obezității.

Alexandru PETROVICI

 

Share This