Pe vremea când foarte puţine femei erau în lumea ştiinţei, o româncă lucra la doctorat în laboratorul lui Marie Curie, la Paris, cercetând radioactivitatea. L-a obţinut în numai doi ani, între 1922 şi 1924 devenind prima femeie de știință de origine romănă cu activitate cu adevărat relevantă la nivel internațional.

A fost o fiziciană inspirată, care a formulat o serie de ipoteze despre radioactivitatea artificială, ipoteze care nu s-au dovedit a fi  corecte. A încercat apoi să obţină ploaie artificială cu ajutorul radioactivităţii artificiale.

După absolvire facultății de fizică de la București a lucrat ca profesoară la Şcoala Centrală de Fete. După mai mult de 10 ani, obţinând sprijinul financiar al Ministerului Ştiinţelor din România, şi-a început studiile pentru doctoratul în fizică. A plecat în Franţa să lucreze în laboratorul lui Marie Curie. A obţinut doctoratul după numai doi ani, în 1924. Una din sarcinile sale în laboratorul Curie a fost măsurarea cu precizie a timpului de viaţă a poloniului (element radioactiv descoperit de Marie Curie). A mai pus la punct şi o metodă de măsurare a surselor intense de particule alfa. La terminarea doctoratului a încercat să obţină postul de şef al Laboratorului Român de Radioactivitate care urma să se înfiinţeze în România. Din motive necunoscute (a fost refuzată sau postul respectiv nu a mai fost înfiinţat), nu a obţinut slujba şi a lucrat încă un an în laboratorul Curie.

Pe când studia radioactivitatea poloniului, Ştefania Mărăcineanu a observat că timpul de înjumătăţire al poloniului pare să depindă de materialul pe care este depozitată proba de poloniu. Ştefania Mărăcineanu a lansat ipoteza radioactivităţii artificiale (sau induse) înaintea celor doi Curie. Din articolele disponibile se pare că nu a observat de fapt acest fenomen, ci altceva. Este de necontestat că a emis ipoteza radioactivităţii induse înaintea soţilor Curie (Irene şi Frederic-Joliot),  dar probabil că nu a observat fenomenul ca atare. Ar fi meritat oare să fie în grupul care a primit premiul Nobel?

Ştefania Mărăcineanu a activat în fizică pe vremea când femeile în ştiinţă erau foarte rar întâlnite, fiind foarte pasionată şi perseverentă.

Alexandru PETROVICI

 

Share This